Regulament

Eveniment emoţionant la G.S.C.I. Ocna Mureş. 50 de ani de la prima întâlnire – 47 de ani de la absolvire

În urmă cu 47 de ani, elevii clasei III E, electricieni, de la Grupul Ṣcolar Petrol Chimie din Ocna Mureş, proaspeţi absolvenţi ai acestei şcoli, s-au despărţit plecând fiecare la combinatele şi intreprinderile chimice din ţară care i-au trimis la şcolarizare.

Colegul nostru de acum 50 de ani, Ioan Floca, a avut nu numai iniţiativa, dar şi consecvenţa şi speranţa revederii elevilor din această clasă, într-un moment aniversar cu multiple valenţe sentimentale, dar şi de natură şcolară – colegială.

La început, s-a păstrat un moment de reculegere pentru profesorii şi elevii plecaţi devreme din acestă lume după care a început ora de dirigenţie.


De această dată, l-am avut ca diriginte pe inginerul Cordea Victor, profesorul de Tehnologia meseriei care, în acest an, împlineşte vârsta de 85 de ani.

Din cei 32 de absolvenţi, la strigarea catalogului au răspuns “ Prezent !” 14 elevi, acum oameni în toată firea, acoperiţi bine de neaua anilor. Ei au vorbit, pe scurt, despre drumul vieţii lor de la absolvirea şcolii şi până în prezent.

Întrucât cu unii dintre colegi nu ne-am mai văzut din 1965, nu mică a fost surpriza de a nu ne mai recunoaşte.

Din partea actualei conduceri a şcolii a participat la întâlnire doamna director Cornelia Popescu.

În cinstea acestui eveniment s-a organizat o masă festivă la Pensiunea “ Casa Bela” din Ocna Mureş, unde s-au depănat amintiri din anii de şcoală.

Organizatorii

Întâlnirea cu absolvenţii din 1965 ai şcolii noastre ( care se numea pe atunci Grupul Ṣcolar Petrol Chimie Ocna Mureş ), a fost o lecţie de încredere în ceea ce înseamnă meserie, seriozitate, muncă şi perseverenţă.

Experienţa şi reuşitele lor au demonstrat că şcoala tehnică pune bazele unei gândiri şi atitudini pragmatice, care te ajută să te afirmi în orice domeniu al vieţii.

Ṣcoala noastră continuă tradiţia de peste 50 de ani şi sperăm că şi absolvenţii de azi vor reprezenta modele pentru generaţiile viitoare, la fel ca şi cei din promoţia 1962 – 1965.

Prof. Cornelia Popescu

Director G.S.C.I Ocna Mureş

Page Reader Press Enter to Read Page Content Out Loud Press Enter to Pause or Restart Reading Page Content Out Loud Press Enter to Stop Reading Page Content Out Loud Screen Reader Support